Răzvan Botezatu trece prin momente grele, după ce, duminică, bunica sa a ajuns de urgență la spital. Femeia, în vârstă de 87 de ani, s-a simțit foarte rău și a fost luată cu ambulanța, pentru a fi consultată de un medic.
Bunica prezentatorului a fost găsită de către medici într-o stare delicată şi acuza simptomele specifice unei intoxicaţii, scrie spynews.ro. Bătrâna a apelat de urgenţă la 112 atunci când a observat că frisoanele sunt din ce în ce mai serioase. Sosiţi pentru a-i acorda îngrijirile necesare, medicii au constatat că aceasta tocmai făcuse o toxinfecţie alimentară. În continuare, starea bunicii lui Răzvan Botezatu este una delicată.
Răzvan şi bunica lui au relaţie strânsă, iar anul trecut, de ziua ei, prezentatorul tv i-a făcut o declaraţie de dragoste emoţionantă.
„Când eram mic eram un copil tare ‘cuminte’. Mă bătea mamaie în fiecare zi. Avea câte un băţ ascuns în fiecare colţ al casei. Când mă prindea să mă bată, mă băgam sub pătură şi urlam ‘Auuu! Auu! Nu mai da, doare’ (deşi nu mă durea, dar ca să scap de bătaie…), iar ea îmi spunea: ‘pe mine nu mă doare sufletul că faci numai prostii?’. Te iubesc, mamaie!”, a scris Răzvan Botezatu, pe contul său de socializare.
„Am furat dintr-un magazin. Aveam 7, 8 ani. Eram cu o vecină, a zis că stă de şase afară şi eu să mă duc înăuntru să fur, erau nşte jucării. M-a convins să intru să fur. Am intrat, vânzătoarea nu era în amagazin, am luat nişte lucruri şi, fiind mic, m-am trezit când m-a luat de mână vânzătoarea.
A venit şi bărbatul ei, au chemat poliţia, nici nu m-au lăsat să mă duc acasă. M-a luat poliţia şi m-a dus la secţie. Au luat-o şi pe vecina mea. Am zis că ea m-a trimis. Acolo a venit mama după mine, a fost sunată. A plătit mama ce furasem şi am plecat acasă. Am primit bătaie de la mama care nu m-a mai lăsat să vorbesc cu vecina”, a spus Răzvan Botezatu.